Daria Gorosenco
  • Despre mine
  • Darias Secrets
    • Tehnici Auto Masaj Facial
    • Maraton
    • Sugar Biolift Professional
    • Oferte
  • Sănătate
  • Frumusețe
  • Maternitate
  • Presă
  • Video
  • Magazin
  • 0
Categorie:

Frumusețe

Frumusețe

„Cu flori și schimbări ale tenului, primăvara a venit”: Descoperă toate secretele rutinei zilnice din acest sezon

de daria martie 23, 2021
scris de daria

Cu bune și cu rele, a trecut o altă iarnă, iar cu pași mici și poate o oarecare sfială, primăvara ne-a prins așa, dornice de a cuprinde și străbate frumusețea. Dar cum să o faci, dacă pielea tenului tău îți dă mari bătăi de cap? Pe nepoftite, a devenit iritată, capricioasă, iar, în unele zile, de nerecunoscut.

De ce starea pielii se înrăutățește primăvara

Ceea ce simți e firesc, iar în aceeași oală cu tine sunt multe alte femei. Anume, primăvara, pielea noastră arată cel mai rău. Devine deshidratată, obosită, iar unele fete sunt convinse că iarna le-a îmbătrânit.

Motivele acestor schimbări sunt aerul uscat din interioriul încăperilor unde petreci timpul, lipsa de oxigen, schimbările bruște de temperatură și lipsa vitaminelor.

Din păcate, observăm că majoritatea femeilor acordă o atenție deosebită pielii în timpul verii și iernii, iar îngrijirea în sezoanele de trecere, precum primăvara și toamna, din anumite motive, e ignorată.

Dacă te simți cu musca pe căciulă, să știi că asta poate fi cauza problemelor tale. Îngrijirea trebuie să fie constantă. Toamna, pentru a restabili pielea după vară, iar primăvara, pentru a îmbunătăți aspectul tenului după o iarnă lungă.

Cele trei produse care nu pot lipsi din rutina zilnică

Pentru a readuce pielea la starea normală, din rutina zilnică nu trebuie să lipsească trei produse. E vorba de cremă, ser și masca cu vitamina C. Acestea îți vor aduce revitalizarea râvnită.

De altfel, în această perioadă a anului, suferim în special de lipsa vitaminei C care nu este sintetizată sau acumulată în corpul nostru. Această vitamină poate fi obținută doar din exterior, iar sursele principale sunt legumele și fructele proaspete.

Dacă le utilizăm mai rar în alimentație, putem compensa deficitul prin folosirea produselor cosmetice cu vitamina C. De aceea, la începutul primăverii, în tratamentul dedicat tenului meu includ multe produse cu această componentă.

Beneficiile vitaminei C asupra pielii

Vitamina C stimulează sinteza colagenului care îmbunătățește tonusul și elasticitatea pielii. Întărește pereții vaselor de sânge și ale capilarelor. De asemenea, îmbunătățește starea pielii predispuse la acnee și e un antioxidant excelent care ne protejează de radicalii liberi.

Datorită efectelor multiple, produsele cu vitamina C pot fi utilizate la orice vârstă. Vor fi eficiente atât pentru pielea tânără, problematică, cât și pentru cea matură și îmbătrânită.

Totuși, în cazul pielii tinere, recomandarea mea e de partea unei creme ușoare cu vitamina C, iar la muturitate, pe lângă cremă, ar trebui să includem serurile și măștile hrănitoare.

Forme de vitamina C în produsele cosmetice

Vitamina C este o componentă destul de capricioasă și de aceea unele forme ale acesteia nu sunt atât de eficiente. Totuși, cele mai stabile și de încredere sunt următoarele:

– Fosfat de ascorbil de magneziu;

– Fosfat de ascorbil de sodiu;

– Palmitat de ascorbil;

– Ascorbyl Tetraisopalmitate;

Atenție – în multe publicații, poți fi îndemnată să apelezi la ajutorul fiolelor cu vitamina C pe care le găsești la farmacie. E o destinație eronată. Acidul ascorbic este distrus rapid de oxigen și nu poate avea niciun efect pozitiv asupra pielii tale.

Cum poți utiliza vitamina C în procedurile de tratament realizate acasă

Dacă vorbim despre mine, să știi că folosesc un ser și o cremă nutritivă, ambele cu vitamina C, gama DEOX BIOLINE JATO. Și apropo, consider că produsele trebuie să fie de aceeași marcă. Vor reuși să se combine în mod ideal, iar împreună vor spori acțiunea.

Mai mult, vitamina C  poate fi utilizată în mod profesional și în condiții de casă. Prima etapă va fi un peeling pentru exfolierea tenului. Aici, recomand masca enzimatică pentru a crește eficacitatea serurilor aplicate. Ulterior, aplicăm serul și masca alginată, ambele cu vitamina C. Despre cele mai eficiente forme ale vitaminei respective ați aflat în cele menționate mai sus.

Tratamentele realizate la salon în timpul primăverii

Dacă toamna și iarna, recomand cu insistență peelingurile chimice, mai profunde, procedurile cu laser, atunci primăvara e perioada contraindicată pentru astfel de tratamente.

Majoritatea cosmetologilor vă îndemna să realizați proceduri de fizioterapie care vor îmbunătăți procesele metabolice și circulația sângelui. La fel, ședințele de masaj manuale, terapia cu microcurenți sunt binevenite și pot fi combinate cu vitamina C sau alte seruri și măști.

Dacă acest articol ți-a fost de mare ajutor, fă share către prietenele tale sau vino să descoperi mai multe lucruri bune dedicate ție pe pagina noastră de facebook și instagram – Dariassecrets

martie 23, 2021 0 comentariu
2 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Darias SecretsEstetică FacialăFrumusețeTehnici Auto Masaj FacialUncategorized

Masajul facial Beauty Balance – echilibrul perfect dintre frumusețe, sănătate și încredere

de daria martie 7, 2021
scris de daria

După cum ți-am povestit și în alte articole scrise aici, masajul facial e una dintre cele mai inofensive și naturale metode de a avea grijă de sănătatea pielii tale. Dacă l-ai inclus în rutina zilnică de îngrijire, rezultatele pe termen lung sunt asigurate. Previi apariția ridurilor fine, petelor, deformarea ovalului feței și obții un aspect sănătos și luminos al tenului.

Ce este Beauty Balance?

Beauty Balance e una dintre tehnicile de autor în care am reușit să includ, să îmbin cu succes mai multe tipuri de masaj, astfel încât să obținem mai multe beneficii, rezultate rapide și focusate pe necesitățile tenului. Mai exact, e un complex de exerciții menite să ofere o stare de echilibru, sănătate și tinerețe pielii.

Cele cinci tehnici de masaj facial îmbinate

Astfel, am inclus câteva elemente din masajul „GuaSha”, realizat cu plăcuța din piatră. Acestea relaxează mușchii feței, stimulează circulația sanguină, redă luminozitatea și reduce efectul de inflamație.

La fel, pentru a stimula elasticitatea, pentru a reda aspectul proaspăt și pentru a oferi un limfodrenaj puternic, m-am focusat pe câteva elemente din masajul „Rolling face”, cu ajutorul unei role destinate îngrijirii tenului.

Cât privește îmbunătățirea ovalului feței, reducerea vizibilă a ridurilor, prelucrarea țesuturilor în profunzime, am reușit să implic și elementele din masajul „Miofascial”. Rezultatul e asigurat datorită mișcărilor lente, profunde și prelungite, care oferă o stare de bine, relaxare și un ten tânăr.

Pentru eliberarea colagenului natural, pentru relaxarea profundă a firului energetic și pentru a oferi acel echilibru cu partea interioară, am inclus masajul „Bambus Lift”. Cu ajutorul unui bețișor din bambus, obținem lifting-ul facial, tonifiere și terapie de presopunctură.

O altă tehnică pe care am reușit să o includ și să o îmbin frumos e „Limfodrenaj-ul manual”.

Mișcările lente, manuale contribuie la stimularea circulației limfatice, oxigenarea celulelor, îmbunătățirea metabolismului și la întinerirea pielii. La fel, ne ajută în lupta cu cearcănele și inflamațiile.

Beneficiile Beauty Balance

Îmbinarea tehnicilor de mai sus a fost realizată doar după studii avansate și practicarea intensă a fiecărui tip de masaj în parte. Elementele nu au fost alese în mod aleatoriu. Fiecare dintre ele au rol important pentru a oferi rezultate frumoase.

Astfel, realizând Beauty Balance, obținem următoarele:

– Relaxarea mușchilor feței;

– Luminozitatea;

– Stimularea circulației sanguine, limfatice;

– Minimalizarea ridurilor, inflamațiilor și cearcănelor;

– Îmbunătățirea metabolismului;

– Îmbunătățirea ovalului feței;

– Prelucrarea țesuturilor în profunzime;

– Tonifiere;

– Lifting;

– Producerea colagenului natural;

– Relaxare profundă;

– Aspect proaspăt și sănătos al pielii:

Beauty Balance îți oferă echilibrul perfect care îți aduce frumusețe, încredere și sănătate. Îl găsești AICI, învățând toate elementele împreună cu mine. La fel, sunt gata să îți răspund la toate întrebările legate de masajul facial și să împărțim opinii.

martie 7, 2021 0 comentariu
0 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Darias SecretsEstetică FacialăFrumusețe

Peeling-ul, secretul din spatele tenului de porțelan. Vezi care sunt acizii utilizați și cum facem alegerea corectă

de daria martie 2, 2021
scris de daria

Suntem pe ultima sută de metri când mai putem apela la ajutorul peeling-urilor, iar pentru a profita din plin de beneficiile pe care ni le oferă, e vital să cunoaștem câteva aspecte importante despre acizii folosiți pentru această procedură, care sunt criteriile pentru a face o alegere corectă, contraindicațiile și cele mai des întâlnite greșeli în realizarea acesteia.

Ce este peeling-ul și de ce avem nevoie de acesta?

De știut că perioada rece sau răcoroasă a anului (octombrie – martie) e cea mai potrivită pentru un peeling. E o procedură prin care se aplică pe piele o soluție alcătuită dintr-un acid sau mai mulți acizi, iar aceștia provoacă o exfoliere mai puțin sau mai mult accentuată a epidermei. Asta înseamnă îndepărtarea celulelor moarte, stimularea regenerării celulare, minimalizarea cicatricilor, petelor, ridurilor, eliminarea punctelor negre, curățarea intensă a pielii.

Procedura e vitală pentru a obține un ten ca de porțalan, aspect sănătos şi tânăr. Poate fi realizată acasă sau la salon. Decizia ne aparține, însă alegerea produsului pentru peeling e foarte importantă. O alegere greşită poate avea efecte negative asupra tenului.

Acizii folosiți pentru peeling

Cel mai eficient produs va fi cel care satisface starea și nevoile pielii, întrucât fiecare acid are proprietățile sale speciale.

𝐀𝐜𝐢𝐝 𝐠𝐥𝐢𝐜𝐨𝐥𝐢𝐜 – E unul dintre cele mai populari, pentru că poate fi utilizat atât pentru pielea îmbătrânită, cât şi pentru cea tânără. Are foarte multe proprietăți şi beneficii, precum stimularea sintezei de colagen, acid hialuronic, curăță porii şi contribuie la eliminarea punctelor negre.

Contraindicații: Pielea sensibilă, cu rozacee. În acest caz, acidul poate provoca deshidratare, roşeață, hipersensibilitate.

𝐀𝐜𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐥𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜 – Pe lângă curățare, acesta e dedicat hidratării. Are un efect calmant, antiinflamator şi oferă luminozitate. De asemenea, poate fi utilizat şi în timpul verii.

𝐀𝐜𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐬𝐚𝐥𝐢𝐜𝐢𝐜 – E recomandat pielii grase şi acneică. Astfel, reduce secreția de sebum, elimină punctele negre şi minimalizează petele/cicatricile produse de acnee. Acesta poate provoca iritații şi roşeață. Se indică doar la recomandarea cosmetologului.

𝐀𝐜𝐢𝐝 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐞𝐥𝐢𝐜 – E considerat cel mai delicat peeling. E recomandat pielii subțire, sensibilă. Astfel, poate fi folosit de la vârsta de 14 ani pentru a trata acneea, iar la maturitate poate fi utilizat ca peeling superficial, pentru pielea subțire, grasă.

Acid Jessner (Hollywood) – Se numește Hollywood datorită popularității sale printre vedete. Formula clasică de peeling Jessner este alcătuită din apă, alcool și un amestec din trei componente: resorcinol, acid lactic, acid salicilic.

Are o gamă largă de beneficii  și prin urmare poate fi utilizat pentru a corecta modificările legate de vârstă și pentru a îmbunătăți starea pielii cu probleme. E indicat pentru porii măriți, secreția crescută de sebum, piele neuniformă, riduri, pete și cicatrici după acnee.

Acid azelaic – Este specializat în tratamentul pielii cu acnee și rozacee. Astfel, reduce producția de sebum și petele. La fel, acidul azelaic are un efect antiinflamator, antimicrobian și normalizează procesul de keratinizare, adică luptă eficient împotriva porilor înfundați. Mai mult, aparține categoriei de acizi care pot fi folosiți în perioada caldă a anului.

Acidul tricloracetic – Determină coagularea proteinelor și îndepărtarea straturilor superioare ale epidermei. În același timp, stimulează fibroblastele și activează sinteza structurilor dermice – colagen, elastină, acid hialuronic.

Este recomandat în cazul cicatricilor postacnee, hiperkeratoză, riduri pronunțate, scăderea tonusului pielii. Acest peeling conține 33% acid tricloracetic și 5% acid kojic, care au un efect de iritare pronunțată a pielii. De asemenea, pătrunde cu ușurință în straturile profunde ale pielii, însă adâncimea impactului este dificil de controlat, iar pielea sensibilă poate avea de suferit.

Peeling piruvic – Stimulează sinteza de colagen și elastină, ajută la reducerea secreției de sebum și are, de asemenea, efecte keratolitice și antimicrobiene. În același timp, acționează mai blând decât acidul tricloracetic, nu provoacă iritații severe și nu necesită reabilitare pe termen lung.

Acidul ferulic – Are un efect antioxidant pronunțat. Inhibă activitatea tirozinazei și intensifică fermitatea și elasticitatea pielii. Datorită acestor proprietăți, este recomandat pentru prevenirea tulburărilor de foto-îmbătrânire și pigmentării. Acidul ferulic acționează ușor, de aceea este potrivit și pentru pielea sensibilă.

Acidul retinoic – Are un spectru larg de acțiune. Accelerează reînnoirea celulelor epidermice, elimină pigmentarea, stimulează sinteza de colagen și acid hialuronic, previne apariția ridurilor și normalizează secreția de sebum.

Acidul retinoic poate fi utilizat pentru a rezolva problemele acneei, pentru a corecta diferite modificări legate de vârstă și pentru a combate tulburările de pigmentare. Cu toate acestea, acest acid poate cauza efecte secundare numite dermatită retinoidă, mâncărime, umflături și sensibilitate crescută a pielii după peeling.

Cum alegem peeling-ul potrivit

Consultația unui cosmetolog e vitală în acest caz. Totuşi, trebuie să cunoaştem, să analizăm câteva lucruri:

– Starea pielii;

– Nivelul de sensibilitate;

– Fototip;

– Problemele pe care dorim să le eliminăm;

– Perioada de reabilitare – dacă există posibilitatea de a sta acasă;

– Numărul de proceduri necesare;

– Clima;

La fel, nu contează doar acidul, ci şi concentrația produsului, pH, numărul de straturi, toate ingredientele, pregătirea, îngrijirea după procedură.

După cum vă dați seama, e necesară o abordare individuală. Cel mai indicat ar fi să apelăm la un peeling mai delicat, după care putem încerca ceva mai intens. Aceeaşi abordare o putem implementa şi acasă.

Cele mai întâlnite greșeli în realizarea peeling-ului

Înainte de procedură, specialista e obligată să spună și să descrie tipul acidului pe care îl va aplica pe piele. Fără informații despre peeling, concentrația acestuia, pH-ul, nu vom putea analiza dacă reacțiile după procedură sunt firești sau de fapt sunt probleme care necesită o altă abordare. Unii acizi pot fi contraindicați pentru un anumit tip de piele, de aceea discuțiile înainte de procedură sunt foarte importante.

O altă greșeală ține de lipsa unei pregătiri pentru peeling-urile dure. Înainte și după de acestea, este recomandat un ritual de îngrijire a pielii de care depinde succesul procedurii. Complicațiile sunt mult mai frecvente dacă nu a existat o pregătire pre-peeling și s-a realizat imediat un peeling agresiv.

De altfel, după procedură, e nevoie de cel puțin trei produse, precum crema post-peeling, gel de curățare mai blând, soluție pentru protecție solară. De asemenea, specialista care a realizat procedura trebuie să anunțe clientul despre reacțiile care pot apărea după folosirea acizilor, perioada de reabilitare și care sunt primii pași în cazul unor complicații severe.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să te împarți și cu alții. La fel, dacă vrei să povestești despre experiența ta sau ai nevoie de o consultație, te așteptăm pe pagina de instagram sau facebook – Daria’s Secrets.

martie 2, 2021 0 comentariu
1 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Frumusețe

De ce BB Cream? Vezi sfaturi pentru alegerea perfectă și află-i secretele

de daria ianuarie 25, 2021
scris de daria

Subtilul și naturalețea e o tendință. Despre asta vorbește și BB Cream, o invenție minune în cosmetologie, întrucât uniformizează culoarea pielii, elimină imperfecțiunile și în același timp are grijă de sănătatea tenului și o protejează pe termen lung.

Cine, unde și cum a fost creat BB Cream?

Produsul a fost creat în anii 50 de un dermatolog german, iar destinația acestuia era către femeile care au suferit intervenții și traume la nivelul feței, întrucât componentele BB Cream aveau scopul de regenerare și camuflare a imperfecțiunilor.

Ulterior, câțiva zeci de ani mai târziu, actrița coreeană Song Hye-kyo a spus că secretul frumuseții tenului ei e de fapt folosirea BB Cream, iar de atunci, popularitatea produsului a prins contur.

Pentru cine e recomandat?

Acest produs e perfect pentru femeile care se bucură de un ten cu mai puține imperfecțiuni, își doresc să ofere o culoare uniformă tenului și să îl protejeze de razele UV. La fel, e recomandat celor care nu sunt adepte machiajului și tind spre îngrijirea naturală a pielii. De fapt, BB Cream se potrivește oricărui tip de ten și doar preferințele individuale fac diferența.

De la ce vârstă poate fi utilizat?

BB Cream e foarte popular în rândul adolescentelor. Astfel, dacă ai 16 ani și folosești acest tip de produs de cinci ori pe săptămână, nu vei îmbătrâni mai repede. Dar, în ceea ce privește deteriorarea stării pielii, depinde de calitatea cremei pe care o utilizezi.

Cum alegi corect produsul?

Astăzi, sunt mii de oferte în ceea ce privește BB Cream, producători diferiți cu strategii de marketing și vânzări care să aducă rezultate și bani. De aceea, e foarte important să alegem cu grijă produsul, astfel încât prețul, calitatea și tipul acestuia să vină în mânușă cu ceea ce ne reprezintă.

Analizează recenziile producătorului, citește și informează-te despre componentele produsului, procură-l din locații sigure, cum ar fi din farmacii sau direct de la prima sursă. Pune întrebări producătorului sau consultantului care îți vinde BB Cream.

Dacă utilizezi o cremă care nu este potrivită tipul tău de piele, asta poate provoca blocarea porilor și nivelul ridicat de sebun, ceea ce duce spre un ten gras.  De aceea, acordă-ți timp și caută produsul conceput pentru tine. Folosește-l timp de cinci zile pe săptămână, iar două zile, lasă pielea să respire. Pentru o piele tânără și sănătoasă nu e nevoie să oferi ajutor constant din exterior.

La fel, pentru a alege cea mai potrivită nuanță, aplică o picătură de BB Cream pe marginea maxilarului inferior, puțin pe față și puțin pe gât și nu doar o nuanță, ci două-trei pentru comparație. Acest lucru te va ajuta să determini nuanța cea mai potrivită care va fi în armonie cu zona gâtului.

Și eu am avut parte de multe căutări până când am găsit ceea ce mi se potrivește și în același timp produsul pe care îl pot recomanda cu încredere clientelor mele în calitate de cosmetolog. E vorba produsul de la Bioline. Se potrivește oricărui tip de ten, hidratează, acoperă imperfecțiunile și oferă un efect natural și sănătos al pielii. Componența e una ușoară și se aplică uniform pe piele.

Oferă ce e mai bun și potrivit tenului tău, astfel încât să te bucure cu mulți ani de frumusețe.

ianuarie 25, 2021 0 comentariu
1 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Frumusețe

Iarna și frumusețea pot lega o prietenie.Vezi câteva sfaturi pentru îngrijirea pielii în perioada rece

de daria decembrie 2, 2020
scris de daria

Iarna a venit, iar asta înseamnă schimbări asupra tenului care îți cer o altă atitudine. E vorba de unele ajustări în rutina de îngrijire zilnică și înlocuirea unor produse vitale, precum crema de hidratare. Cele mai des întâlnite probleme care apar în perioada rece a anului sunt pielea uscată, exfolierea. Tenul devine mai sensibil, iar în unele cazuri apare roșeața sau hiperemia.

Miturile frumuseții în perioada rece a anului

Pe parcursul experienței mele, am tot întâlnit mai multe mituri care au devenit caracteristice iernii. O bună parte dintre cliente mi-au spus că pielea lor se schimbă când e frig. Devine uscată, în timp ce, în timpul verii, e combinată. În realitate, tipul pielii nu se schimbă niciodată. E firesc ca, în perioada rece a anului, orice piele să devină mai uscată. De aceea e foarte important să realizăm unele ajustări în rutina zilnică de îngrijire în funcție de tipul pielii pe care îl avem.

Un sfat foarte simplu și universal e să folosim, în timpul zilei, produsul dedicat tipului vecin al pielii noastre. Da, știu. Poate sună bizar. Mai exact, dacă ai pielea grasă și folosești o cremă foarte ușoară, subțire sub formă de gel în timpul verii, atunci, iarna, va trebui să o înlocuiești cu o cremă ușoară sub formă de emulsie pentru un ten combinat. La fel, dacă ai un ten combinat, atunci, în perioada rece, vei alege produse pentru un ten normal. Persoanele, care au un ten normal și îl vor simți mai uscat iarna, vor folosi o cremă de zi pentru piele uscată. Iar în cazul tenului uscat, se va opta pentru produse destinate tenului foarte uscat.

Al doilea mit foarte des întâlnit ține de componentele care sunt necesare în cremele destinate pentru perioada rece. Se spune că, în timpul iernii, ar trebui să evităm folosirea cremelor de hidratare, pentru că acestea ar conține prea multă apă, iar când ieșim afară, la temperaturi negative, apa îngheață și dăunează pielii. Este un fals, pentru că orice cremă conține apă și niciodată nu va îngheța pe față. Organismul nostru are proprietatea de a menține o temperatură constantă a corpului. Toate produsele pe care le aplicăm pe piele se încălzesc la temperatura acesteia. Totuși, în perioada rece a anului, pielea e predispusă să piardă mai multă apă și de aceea sunt binevenite cremele mai nutritive.

Elementele necesare într-un produs de îngrijire al pielii pe timp de iarnă

Astfel, în această perioadă, sunt recomandate produsele care hrănesc pielea și nu doar o hidratează. Sunt două grupe de componente care hidratează pielea noastră și anume substanțele care încetinesc evaporarea apei de pe suprafața acesteia și substanțele care atrag apa din mediul înconjurător.

Aproape toate produsele contemporane în cosmetologie conțin substanțe din prima și din a doua grupă, însă, în perioada rece, aș opta mai mult pentru componentele care încetinesc evaporarea lichidelor de pe suprafața pielii.

În încăperile încălzite, aerul devine foarte uscat, iar substanțele care atrag apa din aer nu au același randament și resurse. În asemenea cazuri, crema va agrava situația, întrucât va începe să atragă tot lichidul din piele. Aceasta e sursa problemei femeilor care se plâng că pielea lor a devenit mai uscată, chiar dacă au folosit o cremă hidratantă.

La fel, cremele dedicate iernii ar trebui să conțină uleiuri și vitamine. Uleiul formează o peliculă și protejează pielea de pierderea lichidului, iar vitaminele îi oferă toți nutrienții necesari. Sunt foarte benefice componentele precum uleiul de shea, karite, avocado și vitamina E.

Componentele care se cer a fi evitate

E absolut vital să nu folosim, în această perioadă, produsele cu substanțe petroliere, cum ar fi uleiurile minerale, vasilina cosmetică și parafina. Pe de o parte, acestea ajută pielea să nu piardă lichidul, însă dacă vom folosi aceste componente în mod permanent, celulele din piele nu vor mai produce stratul de lipide, iar pielea va deveni și mai uscată. La fel, nu va mai putea să își restabilească bariera hidrolipidică. Astfel, sunt recomandate uleiurile naturale, acidul hialuronic și glicerina.

O altă recomandare la care țin cu strictețe e examinarea etichetei produsului. De multe ori, pe ambalaj scrie că e o cremă hidratantă și sută la sută naturală, dar pe etichetă nu găsim pe prima poziție uleiurile naturale, acidul hialuronic, vitaminele, ci uleiurile minerale.

Ai grijă de tenul tău și bucură-te din plin de frumusețea unei alte ierni care promite să fie mai frumoasă pentru fiecare.

decembrie 2, 2020 0 comentariu
0 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
FrumusețeSanatate

Acneea poate fi tratată. Vezi cum trebuie să te alimentezi pentru o piele sănătoasă

de daria noiembrie 11, 2020
scris de daria

Acneea e o provocare, o afecțiune care îți poate crea mult disconfort atât fizic, cât și emoțional. Multe femei își pierd încrederea în frumusețea care le aparține, pierd speranțe, visuri și chiar oameni dragi.

Astăzi. ne bucurăm de norocul dezvoltării procedurilor de îngrijire, produselor cosmetice care ne ajută să minimalizăm sau să mascăm efectele acneii, însă puțini știu că pentru a scăpa de această problemă e absolut necesar un regim alimentar special în combinație cu exercițiile fizice și gândurile frumoase.

Și pentru că am atins subiectul alimentației, țin să menționez că unele produse se cer a fi excluse din meniul zilnic dacă pielea ta a fost acaparată de acnee.

Alimentele care provoacă apariția acneii sau o agravează

Mai exact e vorba de lactate, produsele de patiserie, produsele care conțin mult zahăr, alimentele condimentate, băuturile alcoolice, sushi, fast-food, alimentele semipreparate, băuturile carbogazoase, cafeaua, mezelurile.

În cazul lactatelor, foarte multe persoane afectate se bucură de reducerea coșurilor după ce au exclus din alimentație laptele, brânzeturile. Pentru a te convinge că acestea nu îți afectează sănătatea, nu le consuma timp de aproape două săptămâni și analizează efectele.

În așa fel poți proceda cu produsele de patiserie, care conțin zahăr, cofeină. Consumul excesiv de zahăr întreține apariția coșurilor și poate provoca o afecțiune pe termen lung.

Mezelurile și alimentele prăjite pot declanșa inflamațiile în organism, ceea ce poate conduce la apariția coșurilor sau poate agrava acneea existentă.

Alimentele care se declară împotriva coșurilor

Produsele bogate în fibre, precum fructele, legumele sunt binevenite în lupta cu acneea. Acestea stimulează dezvoltarea bacteriilor bune din intestin. Benefice în acest sens sunt și proteinele calitative, pe care le găsim în carnea de pui, vită, precum și produsele bogate în zinc, vitamina C și probiotice.

La fel, pentru o piele hidratată și curată e nevoie de un consum regulat de apă plată, iar pentru îmbunătățirea stării generale a organismului puteți alege curele de detoxifiere.

O piele sănătoasă mai înseamnă curaj, un ritm de îngrijire organizat și dragoste față de ceea ce te reprezintă. Acneea e doar o încercare și lecție care se vrea consumată.

noiembrie 11, 2020 0 comentariu
0 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Daria GorosencoFrumusețeFrumusețeMit sau AdevarRecenzieSanatateStiai ca

Clorofila și puterea ei nemărginită asupra sănătății. Vezi toate beneficiile

de daria octombrie 17, 2020
scris de daria

Tot mai des sunt întrebată cum rezist în fața unui program atât de activ și ce fac pentru a întări imunitatea în această perioadă pandemică. Și pentru că unul din scopurile și valorile mele e de a oferi o parte din tot ceea ce știu, îți voi spune secretul. E vorba de clorofilă.  

Probabil deja știi că din timpuri străvechi, o bună parte din plantele verzi sunt folosite şi adorate pentru puterea lor de vindecare. Uite că totul se datorează cantității mari de clorofilă sau pigmentului verde din plante, care captează energia luminei solare și efectuează fotosinteza.

În urma mai multor studii efectuate, s-a descoperit că această substanță are caracteristici asemănătoare cu hemoglobina, una din principalele molecule din organism, și prin urmare poate oferi beneficii surprinzătoare organismului, ceea ce s-a demonstrat pe parcursul timpului. E produsul ideal pentru întărirea imunității şi majorarea nivelului de oxigen în organism. Revitalizează şi porneşte procesul de întinerire.

Acțiunile testate ale clorofilei:

  • Diminuează riscul apariției dezvoltării bacteriilor patogene din intestin;
  • Înlătură mirosurile neplăcute din organism;
  • Elimină surplusurile de medicamente din organism, dezactivează toxinele, substanțele cancerogene;
  • Stopează dezvoltarea cariei dentare şi a inflamaţiilor gingivale;
  • Combate răceala, angina, tonzilita, gingivita ulcere ale stomacului şi intestinelor, diverse inflamații ale pielii, artrita;
  • Participă la sinteza celulelor;
  • Regenerează țesuturile;
  • Contracarează radiațiile;
  • Menține în stare normală flora intestinală;
  • Intensifică acțiunea fermenților, contribuie la sinteza vitaminei K;
  • Intensifică lactația la femeile care alaptează.

O consum zilnic sub formă de lichide, iar rezultatele îmi bucură ochii și toate simțurile. Mă simt mai energizată, rezistentă și sigură în puterea organismului meu. Astăzi, a devenit un must have pentru mine și întreaga familie, precum și o armă de nădejde împotriva virușilor sau a diferitor maladii.

Foloseşte clorofila cu încredere şi bucură-te de toate minunile naturii.

octombrie 17, 2020 0 comentariu
2 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Daria GorosencoEstetică CorporalăEstetică FacialăEstetică MedicalăFrumusețeFrumusețeMit sau AdevarRecenzieSanatateStiai caUltimate Beauty

Cum prevenim îmbătrânirea zonei decolteului și a gâtului. Vezi pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru o piele de invidiat

de daria septembrie 30, 2020
scris de daria

Fiecare parte a corpului tău are nevoie de grija și dragostea ta. Una din zonele care sunt nevalorificate e cea a decolteului și gâtului. Hai să fim sincere, anume acestea spun totul despre vârsta și atitudinea unei femei. Urmează sfaturile mele și bucură-te de frumusețea fără vârstă.

Pielea decolteului și a gâtului e diferită de cea a tenului. E mult mai fină, mai subțire și mai puțin elastică. Astfel, pentru a preveni îmbătrânirea, e absolut necesar să incluzi în rutina de îngrijire mai mulți pași și produse în mod sistematic.

De ce pielea din zona decolteului și a gâtului e mai predispusă la îmbătrânire?

Un factor important în cazul unui aspect sănătos și frumos al decolteului și gâtului e chiar somnul. O pernă nepotrivită și o poziție incomodă contribuie la formarea ridurilor.

La fel, procesul alăptării și mărirea sânilor întețesc schimbările din aceste regiuni, iar expunerea la razele ultraviolete garantează îmbătrânirea prematură.

Totodată, din cauza neinformării, lenei și dorinței de a economisi pe anumite produse, uităm de grija decolteului și a gâtului. Nu demachiem, nu aplicăm o cremă hidratantă, nu realizăm mișcări de masaj, iar atenția noastră e orientată doar pe zona feței.În rezultat, în perioada vârstei a doua sau a treia, aceste părți se vor deosebi, iar aspectul general va fi unul neîngrijit.

În urma mai multor experiențe și ani de muncă în domeniul cosmetologiei, am tot auzit că zona gâtului și a decolteului trebuie tratată conform zonei ochilor. Mai exact, pentru cele trei zone s-ar folosi aceleași produse.

Eu consider că e vorba doar de un mit.  Da, pielea din jurul ochilor e destul de sensibilă, dar totuși se deosebește de pielea gâtului și a decolteului. Mai mult, pielea din jurul ochilor e predispusă la ridurile mimice, iar produsele de machiaj intensifică procesul de îmbătrânire.

În concluzie, zona din jurul ochilor se întâlnește cu mai multe provocări și, astfel, îngrijirea trebuie să fie diferită, precum și produsele.

Cum arată rutina de îngrijire a decolteului și gâtului până la vârsta de 30 de ani?

De-a lungul timpului, cele două zone trec prin schimbări majore. Se reduce elasticitatea, tonusul, fermitatea, iar în schimb apar ridurile tot mai adânci.

Până la vârsta de 30 de ani, recomand să fie îngrijite cu aceeași cremă hidratantă care e destinată tenului sau corpului, însă doar după etapa de demachiere. În acest scop, putem folosi un lăptișor, iar mai apoi să aplicăm o loțiune de tonic.  Opțional, recomand ca odată pe săptămână să fie realizat un peeling, scrub și o mască hidratantă. În acest caz, pot fi folosite atât produsele profesionale, cât și anumite ingrediente pe care le găsim la bucătărie, cum ar fi spirulina în combinație cu făina de ovăz și apă. În acest fel, vom hrăni pielea cu microelemente și vitamine.

Excepțiile sunt cazurile când aveți parte de un ten gras și acneic. În asemenea situații, nu se recomandă folosirea unei creme universale, întrucât produsele destinate acestui tip de ten conțin acizi și pot usca pielea.

Pe de altă parte, dacă avem o cremă prea consistentă pentru față, o putem folosi pentru zona decolteului, iar asta pentru că pielea din această regiune e mult mai uscată și are nevoie de mai multă hidratare.

Ce facem după 35 – 40 de ani?

După vârsta de 35 – 40 de ani, pielea gâtului și decolteului pierde brusc din elasticitate.

În această perioadă, cremele hidratante își pierd din eficiență. E necesară utilizarea unei creme speciale pentru această zonă. Pe lângă o hidratare profundă, acestea conțin și ingrediente care tonifiază pielea. În compoziția lor se regăsesc uleiurile, cum ar fi de migdale, jojoba. La fel, pot conține vitamina E, colagen, elastină, acid hialuronic.

Țin să menționez că odată cu trecerea anilor, dispare hormonul feminin, precum estrogenul. De aceea, multe creme care oferă elasticitate sunt pe bază de fitoestrogeni, hormoni extrași din plante.

Pe lângă aplicarea zilnică a cremelor, odată pe săptămână, vom face un peeling, scrub, iar de două ori pe săptămână se va aplica mască hidratantă și nutritivă. În perioada caldă, e foarte important să aplicăm cremele cu factori de protecție pentru a preveni pigmentarea, un proces des întâlnit în zona decolteului și a gâtului.

La fel, dacă până la vârsta de 30 de ani e suficient să aplicăm crema doar pe timp de noapte, atunci după 35, vom aplica dimineața și seara. Nu uităm de seruri active cu colagen, elastină, acid hialuronic.

Mai mult, sănătatea și frumusețea acestor părți ale corpului ține și de postura pe care o avem. E foarte important ca spatele să fie drept, iar mușchii să nu fie spasmați. Un spate drept, umeri și o bărbie poziționată corect dau un aspect tonifiat a zonei decolteului și gâtului.

Care e rutina mea de frumusețe?

În acest moment, trec prin procesul alăptării. Și cum îți spuneam mai sus, alăptarea și respectiv mărirea sânilor conduc zona decolteului spre mari schimbări.

Astfel, folosesc o cremă pe bază de celule stern pe care o aplic odată pe zi, iar de trei ori pe săptămână fac măști. E vorba de mască cu elastină și colagen, mască alginată pe bază de alge marine și o mască cu spirulină și făină de ovăz. La fel, de două ori pe săptămână apelez la scrub cu vitamina C, iar odată la două zile – seruri cu colagen și elastină.

Nu uit niciodată de protecția solară și pudra minerală pentru a proteja aceste zone de razele ultraviolete, iar de trei ori pe săptămână fac masaj cu ulei de jojoba și sâmbure de struguri.

Sper că sfaturile mele să te ajute să te menții frumoasă și tânără. O femeie îngrijită și încrezută e gata să cucerească toate orizonturile. Pe curând!

septembrie 30, 2020 0 comentariu
2 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Daria GorosencoEstetică CorporalăEstetică FacialăEstetică MedicalăFrumusețeFrumusețeSanatateStiai caUltimate Beauty

Cum îngrijim tenul toamna? Vezi câțiva pași concreți care nu pot lipsi din rutina zilnică

de daria septembrie 4, 2020
scris de daria

Așa cum îți schimbi garderoba conform fiecărui anotimp, așa și produsele de îngrijire a tenului se cer a fi înlocuite pentru a face față noilor necesități dictate de condițiile meteo.

Recent, toamna și-a intrat în drepturi, iar asta înseamnă că, în scurt timp, vom observa și primele schimbări asupra pielii. Unele produse pe care le-am folosit, în timpul verii, își vor pierde din eficiență și e un lucru firesc.

Astfel, după o vară cu temperaturi ridicate și expunerea la razele ultraviolete, tenul are nevoie de un alt timp de îngrijire. Schimbările, precum pielea uscată, exfolierea, apariția acneeii și pigmentației, apar în urma scăderii temperaturilor și nivelului de umiditate în aer.

Produsele cosmetice necesare în lunile de toamnă

De aceea, e necesar să schimbăm produsele cosmetice, însă vom urma aceiași pași de îngrijire, precum curățarea tenului, exfolierea și hidratarea. O facem treptat și alegem produsele cu grijă, în dependență de tipul tenului. În primul rând, vom opta pentru o cremă hidratantă mai consistentă și cu protecție solară mai redusă.

La fel, recomandăm folosirea un ser pentru a oferi tenului toate componentele de care are nevoie, precum acidul hialuronic, antioxidanții, vitaminele, colagenul, elastina. Dacă e vorba de un ten acneic, vom opta pentru produsele care îndepărtează inflamațiile și reglează sebumul.

Exfolierea și hidratarea pielii

Un alt aspect important, în această perioadă, e exfolierea. În urma expunerii la razele ultraviolete, corpul nostru a acumulat un surplus de celule moarte pe care trebuie să le înlăturăm. Mai mult, după lunile de vară, tenul poate deveni deshidratat, în special cel gras. În acest context, vom opta pentru măști de hidratare, seruri cu acid hialuronic, procedurile la salon cu oxigen hiperbaric. Dacă nu vom hidrata tenul acum, acesta va fi predispus uscării, senzațiilor de usturime și sensibilitate în timpul temperaturilor mai joase.  

În același timp, nu uităm de îngrijirea buzelor care se usucă tot mai des toamna. Le hidratăm, zilnic, cu balsamuri care conțin uleiuri și acid hialuronic.

La fel, pentru rezultate rapide și cât mai vizibile, oferim o atenție sporită întregului organism. Un produs indispensabil, pentru hidratare, e apa. Zilnic, putem opta pentru 30 ml/kilogram.

Tot pentru sănătatea noastră, nu uităm de vitamine, microelemente, precum vitamina C în combinație cu calciu și magneziu. Urmează o perioadă mai dificilă pentru organismul nostru, iar vitamina C este un antioxidant foarte puternic care va stopa procesele de îmbătrânire, iar în rezultat vom avea un ten mai tânăr, liftat și hidratat.

Procedurile cosmetologice în salon în combinație cu metodele manuale

Tot în această perioadă, putem reveni și la procedurile cosmetologice realizate în salon care au fost interzise în timpul verii. Vom efectua peelingurile mai profunde, procedurile de aparataj, mezoterapie, biorevitalizări.

Nu uităm și de metodele manuale. Este foarte important ca toate procedurile injectabile și de aparataj să fie combinate cu masajul. În acest fel vom lucra cu mușchii care reprezintă carcasa pielii. Când îmbinăm rutina zilnică cu metodele manuale și cu cele de salon, atunci obținem rezultate spectaculoase și de lungă durată.

Bucurați-vă din plin de această toamnă și oferiți grijă tenului vostru.

septembrie 4, 2020 0 comentariu
0 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Daria GorosencoEstetică CorporalăEstetică FacialăEstetică MedicalăFrumusețeFrumusețeOferteSanatateStiai caUltimate Beauty

Frumusețea nu are vârstă. Participă la maraton alături de Daria Goroșenco pentru un ten mai tânăr

de daria august 23, 2020
scris de daria

Frumusețea fără vârstă înseamnă mai puține riduri și timp nelimitat în care te poți bucura de tinerețea corpului tău. Cum o menții și ce metode alegi – depinde de tine.

Daria Goroșenco e pregătită să ți-o ofere pe cea mai ecologică, accesibilă și cu rezultate pe termen lung. O poți realiza în orice loc ales de tine, iar tot ce ai nevoie sunt mâinile tale. E vorba de tehnicile excluzive de masaj facial, concepute timp de 15 ani de experiență în industria esteticii faciale și corporale.

Iar pentru a prinde toate secretele care stau în spatele acestor tehnici și pentru a le pune în practică, Daria a organizat pentru tine maratonul „Frumuseții fără vârstă”.

Timp de 21 de zile vei aplica cele 15 metode de masaj facial și le vei îmbina pentru a obține un aspect mai tânăr tenului tău.

Ce beneficii primești după 21 de zile de maraton?

– Formă definită a ovalului feței;

– Tonifiere;

– Fermitate;

– Minimalizarea/Dispariția ridurilor fine, de expresie;

– Culoare definită a tenului și decolteului;

– Efect de lifting;

– Luminozitate;

– Aspect proaspăt, sănătos;

– Întinerirea tenului;

– Prevenirea îmbătrânirii;

– Îmbunătățirea stării generale;

Acest maraton e o șansă unică pentru tine dacă nu ai timp pentru o serie de ședințe la cosmetolog, medic estetician și poate nici nu mai crezi în eficacitatea lor. Ești ademenită și implorată să testezi tot felul de produse cosmetice miraculoase. Nu mai ai bani și încredere pentru ele. Ridurile devin tot mai adânci și nu ai cum să le oprești. Cearcănele nu mai pot fi mascate. Tenul are un aspect obosit, palid și lipsit de luminozitate. Femeia frumoasă, tânără, activă și care le reușește pe toate e la mare căutare, iar fotografiile cu fețe perfecte de pe rețelele sociale cresc și mai mult frustrările.

Nu ești singură. E firesc ceea ce ți se întâmplă. Sunt milioane de oameni, care luptă zilnic cu această avalanșă de probleme. Însă, imaginea și starea ta de bine contează. Toate domeniile vieții te vor și au nevoie de tine împlinită, fericită și îndrăgostită de tot ceea ce îți aparține. 

AICI te poți înregistra la maraton. Să te bucuri din plin de această experiență alături de Daria Goroșenco.

august 23, 2020 0 comentariu
0 FacebookTwitterPinterestLinkedinTumblrWhatsappTelegramEmail
Articole recente
Articole mai vechi
@darias_secrets

#antiage #antiageingskincare #dariassecrets #dariagorosenco #beautyromania #automassage #facialmassage #facialfitness #skincare #beauty #top10

♬ Absolutely Anything (feat. Or3o) - CG5

Follow Me

Follow Me
  • Facebook
  • Instagram

@2021 - Toate drepturile rezervate.


Back To Top
Daria Gorosenco
  • Despre mine
  • Darias Secrets
    • Tehnici Auto Masaj Facial
    • Maraton
    • Sugar Biolift Professional
    • Oferte
  • Sănătate
  • Frumusețe
  • Maternitate
  • Presă
  • Video
  • Magazin

Shopping Cart

Close

Nu ai niciun produs în coș.

Close